Ultimele păreri

Iosif
LA MULTI ANI PENTRU CEI 10 ANI DE LA INFIINTARE! SUCCESE SI SARBATORI FERICITE!

Laura
Fiat Lux un cor extraordinar. Va felicit pt tot ce faceti si sper sa nu va suparati daca am sa fac o...[mai mult]


Ultimele activităţi

10 ani
Plini de emoţii, în ziua de Crăciun, am păşit cu zâmbetele la...[mai mult]

Moment muzical Nissan
În prezenţa a circa 200 de prieteni şi parteneri, Auto Bara, unul din...[mai mult]


Parteneri
Parteneri media

ovidan.ro

muzicadevest.ro

radiotransilvania.ro

radiomaria.ro

Colaboratori

euromaidec.ro

Sponsori

elitmusic.ro

hotelimpero.eu

calipso-oradea.ro

sao-team.ro

avoncosmetics.ro

S.C. DOREX A&J S.R.L.

Romwood S.A.

Expoziţie încununată cu muzică, la Vrsac, Serbia

04-12-2012

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Complexul Muzeul Ţării Crişurilor vernisează luni, la Vršac, oraşul unde trăieşte a doua mare comunitate de români din Serbia, expoziţia „Costume populare româneşti de sărbătoare din Ţara Crişurilor”.

Expoziţia a mai fost deschisă şi în Italia, la Castello Reale din Moncalieri – Torino. Colecţia prezintă piese din patrimoniul Secţiei de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor şi care reprezintă patru zone etnografice importante, Crişurile Alb, Negru şi Repede respectiv Crasna-Barcău: costume populare folosite la sărbători şi podoabe.

Tot la Muzeul oraşului Vršac se va vernisa azi şi expoziţia colectivă «Confluenţe», la care vor expune 14 profesori de la Departamentul de Arte Vizuale al Universităţii din Oradea, ale căror lucrări (pictură, sculptură, arte decorative, artă video, instalaţii) ilustrează căutărilor unor artişti care şi-au asumat nu doar vocaţia creativă, ci şi sarcina extrem de dificilă a formării unor generaţii de artişti tineri.

La vernisaj, Corul de Cameră orădean Fiat Lux, dirijat de profesoara Antonia Nica, va cânta prelucrări folclorice şi colinde. Acelaşi cor de tineri va oferi un moment artistic şi la liceul mixt româno-sîrb din Vršac.

La organizare au mai contribuit Consulatul României din Serbia, Consiliului Judeţean Bihor şi Primăria Oradea.

articol preluat de pe bihon.ro




Muzeul Ţării Crişurilor-De Ziua Naţională expune în Serbia

Cu ocazia Zilei Naţionale a României din anul acesta, Complexul Muzeul Ţării Crişurilor organizează un eveniment expoziţional special la Vršac, unde trăieşte a doua mare comunitate de români din Serbia. În cadrul acestei manifestări, va avea loc deschiderea expoziţiei Costume populare româneşti de sărbătoare din Ţara Crişurilor-România, luni, 3 decembrie 2012, la Muzeul oraşului Vršac.

Expoziţia, care a mai fost deschisă şi în Italia, la Castello Reale din Moncalieri - Torino, prezintă piese din patrimoniul Secţiei de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor, ce provin din Ţara Crişurilor şi reprezintă patru zone etnografice importante, Crişul Alb, Crişul Negru, Crişul Repede şi Crasna-Barcău: costume populare (bărbăteşti şi femeieşti), folosite cu ocazia sărbătorilor de peste an, în satele bihorene, şi podoabe - anexe ale costumului popular de sărbătoare. Fiecare zonă din cele menţionate este reprezentată astfel încît să poată fi admirate diversitatea şi originalitatea costumelor populare româneşti şi a podoabelor ce le completează. Tot cu acest prilej, pe 3 decembrie 2012, la Muzeul oraşului Vršac, se va vernisa şi expoziţia colectivă Confluenţe, la care vor expune 14 profesori de la Departamentul de Arte Vizuale al Universităţii din Oradea, ale căror lucrări (pictură, sculptură, arte decorative, artă video, instalaţii) ilustrează preocupările acestora, ele constituindu-se ca o imagine fidelă a căutărilor unor artişti care şi-au asumat nu doar vocaţia creativă, ci şi sarcina extrem de dificilă a formării unor generaţii de artişti tineri. Ambele expoziţii vor fi deschise publicului pînă în 3 februarie 2013. Organizatorii acestor evenimente culturale vor mai oferi comunităţii din Vršac şi un moment artistic susţinut de Corul de Cameră Fiat Lux, un cor de tineri din Oradea, elevi şi studenţi, dirijat de prof. Antonia Nica, care vor cînta piese prelucrări folclorice şi colinde. Ei vor cînta atît în cadrul expoziţiei, cît şi la liceul mixt româno-sîrb din Vršac. Întregul eveniment cultural este realizat prin efortul organizatoric al mai multor instituţii: Complexul Muzeul Ţării Crişurilor - organizator, în colaborare cu Universitatea din Oradea, cu participarea Primăriei oraşului Vršac, Muzeul oraşului Vršac şi sub patronajul Consulatului General al României din Serbia, Consiliului Judeţean Bihor şi Primăriei Municipiului Oradea.

articol preluat de pe crisana.ro