Ultimele păreri

Iosif
LA MULTI ANI PENTRU CEI 10 ANI DE LA INFIINTARE! SUCCESE SI SARBATORI FERICITE!

Laura
Fiat Lux un cor extraordinar. Va felicit pt tot ce faceti si sper sa nu va suparati daca am sa fac o...[mai mult]


Ultimele activităţi

10 ani
Plini de emoţii, în ziua de Crăciun, am păşit cu zâmbetele la...[mai mult]

Moment muzical Nissan
În prezenţa a circa 200 de prieteni şi parteneri, Auto Bara, unul din...[mai mult]


Parteneri
Parteneri media

ovidan.ro

muzicadevest.ro

radiotransilvania.ro

radiomaria.ro

Colaboratori

euromaidec.ro

Sponsori

elitmusic.ro

hotelimpero.eu

calipso-oradea.ro

sao-team.ro

avoncosmetics.ro

S.C. DOREX A&J S.R.L.

Romwood S.A.

Lansare de carte

25-01-2011

Principele Radu al României şi-a lansat cartea Provizoratul istoric

În prezenţa episcopului greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, şi a preşedintelui Federaţiei Patronilor din Bihor, Ioan Lucian, Principele Radu al României şi-a lansat, miercuri seara, la Librăria Humanitas, cel mai recent volum de publicistică, „Provizoratul istoric”.

„Provizoratul istoric” cuprinde articole, eseuri, declaraţii şi conferinţe din anii 2007-2010, continuând cele două volume publicate de Principele Radu al României la Editura Polirom, „Europa din noi” şi „Biblioteca în flăcări”.

Pornind de la realitatea românească în contextul dezvoltării statale din ultimul secol şi jumătate, autorul arată de ce nu avem încă un stat cu instituţii profesioniste, care să lucreze complementar, în condiţiile în care „slujirea statului, ca instituţie şi sumă de valori şi tradiţii, nu se suprapune întotdeauna dinamicii politice, rigorilor democraţiei sau diverselor tendinţe geopolitice”.

„Statul este, într-un fel, reflecţia instituţională a libertăţii unei naţiuni”, crede autorul.
Paradox

„Ce m-a făcut să aştern pe hârtie o carte cu un astfel de titlu? «Provizoratul istoric» este o carte care nu produce atât de mult optimism şi nu invită la a gusta plăceri culinare, dar nici nu vrea să descurajeze. Ea duce cu gândul la un mare semn de întrebare asupra realităţii româneşti. De ce România, la câţiva ani buni de la intrarea în Uniunea Europeană şi în NATO, e plină de oameni trişti? Noi suntem abătuţi, absenţi şi dispreţuiţi internaţional. Singurul lucru pe care-l putem spune după 20 de ani este asasinarea cuplului Ceauşescu?... Toate vin într-o contradicţie cu ceea ce putem. Niciodată nu am avut 50.000 de studenţi în universităţi de renume din lume; patru milioane de oameni lucrează pe toate meridianele lumii. Niciodată nu a fost atât de bine reprezentată societatea românească în lume ca acum. Cum se potriveşte starea asta cu lipsa de chef a societăţii româneşti? E gri peste tot. Câţiva oameni zâmbesc abătuţi. Zâmbesc, dau din cap şi spun: «dar ce putem să facem?» Cartea încearcă să explice acest paradox. Motivul nu este democraţia, nici libertatea, nici lipsa de apetit sau performanţă economică, nici lipsa de energie şi creativitate a tinerilor, ci faptul că instituţiile publice funcţionează deficitar”, a spus Principele Radu Duda.

Manifestarea s-a încheiat cu tradiţionala şedinţă de autografe şi o scurtă şedinţă foto. Episcopul Virgil Bercea i-a oferit Principelui Radu volumul „Îngerii”, a reverendului italian Renzo Lavatori, unul dintre marii teologi ai Institutelor Pontificale din Roma.

La final, Corul de cameră Fiat Lux din Oradea a cântat pentru Principele Radu Duda „La mulţi ani”.


articol preluat de pe www.bihon.ro